Despre simplitate și ordine

Cu o lună în urmă un om fain întâlnit în cabinet mi-a povestit despre o tipă din Japonia, un fel de Guru al tuturor celor iscusiți în ale ordinii și disciplinei: Marie Kondo – Magia Ordinii ("The Life-Changing Magic of Tidying").

M-am gândit … glumești nu? Fluturi o idee de acest gen prin fața unui fost obsesiv-compulsiv reformat? 

Zilele acestea m-am apucat să o răsfoiesc și n-am mai lasat-o din mână, o recomand cu drag, dacă nu alegeam psihoterapia probabil că făceam o carieră în a face ordine și curățenie în viața mea și a altora.

Principul este unul simplu: după ce începi prin a face ordine în casă, în geantă (exclusiv pentru femei), pe birou, în mașină, în mintea ta și în relații ajungi să constați că ai reușit să îți faci ordine și în viață.

Ce am ințeles: să înveți să faci ordine și să începi să faci ordine este despre a practica niște limite sănătoase și acesta este un prim pas. 

Cărticica o găsiți la Editura Trei.

poza

 

PS: Cred că într-o viață anterioară am fost un mic japonez obsedat de simplitate și de ordine.

Disciplina fara drama cu Nora Neghina

nora neghina 04

 

Spune-mi despre tine: cine ești, cu ce te ocupi, unde locuiești și în ce proiecte ești momentan implicată?

Începi întotdeauna cu cele mai grele întrebări, astfel încât pe parcurs să-i pară persoanei intervievate mai uşor? Mi se pare foarte grea această întrebare probabil pentru că încă nu ştiu cine sunt, mă caut, însă în ultimii ani am aflat o grămadă de lucruri despre mine care îmi plac şi încerc să le „cresc”. În primul rând sunt o mama fericită, a unei fetiţe minunate de 7 ani şi a unei alteia care sunt convinsă că va fi la fel de minunată. Maternitatea mi-a deschis un întreg univers, cumva din acel punct au pornit toate. Relaţia mea de cuplu a evoluat într-un mod în care nici nu puteam visa, nu mă credeam capabilă de atâta stabilitate, şi nu credeam că după 8 ani, poţi spune că este mai bine decât în „perioada de fluturi în stomac” (deci sunt şi soţie, femeie, fericită şi împlinită). Apoi mă ocup de aspectele legale ale afacerilor clienţilor mei, de-a lungul timpului am „construit” mall-uri, complexe rezidenţiale, clădiri de birouri, centrale fotovoltaice şi eoliene, şi o perioada am fost foarte fericită să mă ocup de aceste „tehnicalităţi”. Însă în ultimul an de zile am început să dezvolt şi o altă latura a mea care îmi aduce din ce în ce mai multe satisfacţii: psihologia.

Vorbește-mi despre proiectul Mindsight Romania: cum, de ce și mai ales de ce acum?

Momentul nu l-am ales eu, cel puţin nu în mod conştient. La fel ca multe alte mame din „noul val”, după perioada concediului de îngrijire copil, când m-am întors la cariera mea de avocat am realizat că ea nu este 100% compatibilă cu noile mele valori: timp cu familia, atenţie acordată copilului, timp petrecut în natură, etc. Am căutat astfel o modalitate prin care să am o activitate profesională cu program flexibil care să-mi permită să mă dedic şi activităţilor în familie. Încă nu am ajuns în punctul acela, dar „Roma nu s-a construit într-o singură zi”.

Proiectul Mindsight Romania a pornit de la lectura unei singure cărţi scrisă de Daniel J. Siegel – Parentaj Sensibil şi Inteligent (mărturisesc că nu prea îmi place titlul în română) titlul în engleză, Parenting from Inside Out redă mult mai bine toată ideea din spatele conceptului şi anume faptul că trebuie să ne înţelegem mai întâi pe noi (să ne rezolvăm dilemele noastre interioare) pentru a putea să devenim părinţii care ne dorim să fim pentru copiii noştri. Până la această carte citisem multe cărţi de parenting şi adoptasem multe idei pe care le aplicam în relaţia cu copilul meu însă după această lectură mi-am dorit să aflu mai multe şi să dau mai departe şi altora ceea ce descoperisem. Am citit astfel toate cărţile scrise de acest autor, inclusiv cele două bestseller-uri  de parenting Creierul Copilului Tău şi No Drama Discipline, şi am decis că doresc să investesc timp şi energie în a dezvolta cursuri și ateliere de parenting bazate pe principiile Mindsight. Aşa că mi-am suflecat mânecile, am urmat un curs pentru a deveni Trainer Mindsight, m-am acreditat ca formator (pentru a acoperi şi aspectul legal) şi până la urmă am început să urmez şi cursurile facultăţii de psihologie, pentru a avea o viziune de ansamblu… Am avut noroc să am lângă mine oameni care au crezut în mine şi care m-au susţinut în această idee un pic nebunească. Însă ea creşte acum încet, încet şi cred că în viitorul apropiat vei auzi din ce în ce mai mult de noi.

Mindsight Romania o are ca invitată la începutul lunii aprilie pe Tina Payne Bryson, într-o conferință despre cum să ai relații armonioase cu copiii. Ce îmi poti spune despre ea și despre motivația alegerii ei pentru acest prim eveniment Mindsight.

De fapt subiectul conferinţei este DISCIPLINA. Mai mult decât atât, este cum să disciplinezi copiii (strategii de disciplinare), acasă sau la şcoală, şi în acelaşi timp să ai relaţii armonioase cu ei. Din perspectiva Mindsight disciplinarea copiilor se referă la cum să le transmiţi valori şi să-i ajuţi să-şi construiască abilităţi personale care să-i facă să înflorească în viaţă lor de adult. Când pronunţ cuvântul „disciplină” lumea are tot felul de reacţii, se încruntă, se crispează, se înroşeşte… Însă pentru mine e doar un cuvânt. Important este cu ce îl asociem fiecare din noi, iar eu am ales să-l asociez cu învăţarea aşa cum sugerează şi Dr. Tina Payne Bryson. Multă lume îl asociază cu constrângeri, cadru rigid şi rece, abuzuri fizice, verbale, pedeapsa. Însă etimologic vorbind în limba latină „discipuli” se referă la cel care învaţă, deci disciplină=învăţare. Pe când pedeapsa vine de la cuvântul „poena” care semnifică răzbunare. Distincţia dintre cele două este cu atât mai evidentă când vorbim despre autodisciplină şi autopedepsire, prima este o abilitate pe când a două este o disfuncţie.

După ce în 2014 Dr. Siegel a vizitat România şi a prezentat publicului interesat principiile de baza din mindsight, mi s-a părut o continuare firească să o invit pe co-autoarea Dr. Tina Payne Bryson să le aprofundeze din perspectiva parentingului aplicat. Şi cum cel mai recent bestseller No drama discipline nu fusese încă publicat la noi în ţară, iar studiul publicat în 2015 de Salvaţi Copiii a arătat că suntem o ţară în care modalităţile de disciplinare tradiţională prevalează, subiectul a fost de la sine înţeles.

Sunt adepta conceptului de good enough parenting și încerc de câțiva ani să demitizez părintele perfect … ți s-a întâmplat să nu te consideri o mamă bună sau și mai și … să gândești depre tine că eșuezi lamentabil?

În fiecare zi! Am fost crescută „prin comparaţie”, prietena mea din copilărie îmi era dată de cele mai multe ori spre exemplu pentru toate reuşitele ei, şi orice făceam nu era niciodată suficient de bine căci părinţii mei ştiau că „pot mai mult”. Astfel încât de multe ori când aud despre copilul lui x sau lui y care face ceva nemaivăzut şi nemaiauzit (pe care copilul meu nu-l face) îmi zic că undeva am greşit eu, nu am fost suficient de pe fază să o îndrum sau să o stimulez sau… sau… După care mă uit la ea, şi realizez că este cel mai minunat copil. Nici eu nu cred în părintele perfect, însă cred că sunt cea mai bună mama pentru copiii mei (mă ajută şi faptul că nu se înghesuie nimeni altcineva pentru această poziţie). Înseamnă că fac totul bine? Nicidecum. Am dat-o în bară, de câteva ori am dat-o chiar rău de tot, şi probabil că voi mai face o sumedenie de greşeli, dar nu mă las măcinată de vinovăţie şi regrete, ci revin şi corectez traiectoria. Sper doar că peste 25 de ani să îmi confirme că nu am eşuat lamentabil…

Studiile scot în evidență importanța propriei noastre copilării în relația cu copiii noștri. Ți se întâmplă să te gândești la tine și la relația cu proprii tăi părinți atunci când întâmpini dificultăți ca părinte?

Cred că mi-am construit toată strategia de parenting pe principiul „aşa nu”, în care „aşa” se referea la modul în care am fost eu crescută. Am crescut într-o familie extinsă, cu 4 bunici, nenumărate mătuşi şi nenumăraţi unchi şi veri, însă am foarte puţine amintiri de momente petrecute cu părinţii, în afară vacanţelor. Astfel încât prima regulă a fost că eu şi soţul meu să fim cei care petrec cel mai mult timp cu copilul. Apoi când a început şcoală s-a pus accentul în educaţia mea pe academic: mergeam la franceză, engleză, germană, pian, şi înot, nu ratăm o olimpiada, eram înscrisă la toate cercurile posibile de la şcoală, inclusiv desen (neavând nicio înclinaţie…), astfel încât mi-am dorit ca fata mea să primească şi o educaţie emoţională, să cunoască procesele lăuntrice şi să aibă încredere să îşi exprime sentimentele atât cele plăcute cât şi cele mai puţin plăcute. Acestea sunt doar câteva exemple, însă în general nu mă bazez doar pe experienţele mele. Când mă confrunt cu o dificultate, sau o problemă pe care nu ştiu cum să o adresez, în primul rând mă apuc să citesc pe acea tema diverşi autori/specialişti, cu abordări diferite, şi trec informaţia prin filtrul personal, alegând ceea ce cred că ni se potriveşte cel mai bine mie şi copilului meu.

Să ai o relație armonioasă cu copiii înseamna să fi un părinte permisiv?

Simt nevoia să definim ce este acela un părinte permisiv, din perspectiva multora sunt un părinte permisiv: în primele 18-20 de luni de viaţă ale copilului nostru nu am folosit nici eu nici soţul şi nu i-am spus niciodată cuvântul „NU”, apoi când a început să exploreze lumea am încercat să o lăsăm să o facă în ritmul ei şi aşa cum simţea ea: am lăsat-o pe jos să se murdărească, am lăsat-o să mănânce nisip, am lăsat-o să se caţere chiar dacă inima mea era cât un purice; şi astăzi o las să decidă pentru ea: face sporturile pe care şi le-a ales singură, se îmbracă numai cu lucrurile care îi plac ei (spre exasperarea mea câteodată), dar cred că această „permisivitate” din partea mea îi lasă locul necesar să se descopere şi mă forţează pe mine să fac diferenţa între ce îmi doresc eu pentru ea şi alegerea ei. Însă, nu susţin stilul de parenting permisiv, conform definiţiei Dianei Baumrind şi anume acela caracterizat de o receptivitate crescută a părintelui însoţită de o scăzută prezenţa a regulilor şi limitelor. Cred în limite, cred că Dl.Goe este arhetipul copilului care cere limite.

Părinţii permisivi îşi disciplinează rareori copiii şi evita confruntările. Eu, cred în reguli stabilite de comun acord cu copilul sau unilateral de părinţi, atunci când sunt spre binele copilului. Totuşi, regulile trebuiesc abordate şi ele cu o anumită flexibilitate, şi sunt de părere că se poate face rabat câteodată.

Nu cred că impunerea unor limite sau confruntările dintre părinte şi copil perturbă armonia din relaţia părinte-copil, atâta timp cât deconectarea nu este de durată şi este urmată de reconectare. Ceea ce mi se pare determinant este să rămâi autentic şi respectul reciproc pentru nevoile celuilalt. Atunci când eu îi respect nevoile ea învaţă că este un om demn de respect ceea ce duce la o creştere a stimei de sine, însă învaţă şi că nevoile mele merită respectate la rândul lor. Magia relaţiei este să găsim acel punct în care atât nevoile ei cât şi ale mele (ale noastre/ale celorlalţi membrii ai familiei) sunt împlinite.

 

Multumesc Nora!

 

Am fost (și) un copil fericit

eu si o papadie

 

Astăzi am avut o revelație … sau pentru colegii psihologi ceva mai pretențiosi să zicem că am avut un insight.

 

Nu stiu cum, nu știu de unde însă mi-a răsărit în minte ca un pop-up …vuuuuuupppp. Știu însă de ce … pentru că ieri și astăzi am răscolit profund prin scheme și moduri într-un training și în ultima vreme mi se tot intâmplă să mi se așeze chestii prin minte. Uneori mi se întamplă după ședințe, alteori după ce citesc sau îmi fac ceva teme și notițe, alteori pentru că răscolesc niște emoții și apoi amintirile răsar una dupa-alta.

 

Sunt o iubitoare de filme … le iubesc … în vremuri grele mi-au stat alături în alte vremuri grele m-au protejat de emoții (da, da, știu – detached protector self-soother). Am chiar clienți cu care construiesc relația terapeutică discutând despre filme. Și în timp ce stăteam eu și mă gândeam …mi-au răsărit în minte fotoliile din sufragerie. Aveau brațe de piele și initial o stofa roșie (cred) și mai apoi ai mei le-au dat o față nouă, erau comode și era mereu o bătaie pe unul dintre fotolii – doar pe unul, pe celălalt stătea mereu mama. Și mi-am adus aminte că unele dintre cele mai faine și mai eliberatoare momente le simțeam când stăteam amândouă pe câte un fotoliu în fața televizorului și ne uitam la filme … filme bune, grele, profunde pe care le ințelegeam și când nu se întampla asta mama mi le explica, de la filme rusești până la mult așteptatele filme americane … nu radeți, până și Dallasul l-am comentat de pe acele fotolii.

 

Dacă devorez cărți și mă uit la filme este pentru că am facut asta de când mă știu și întotdeauna au fost asociate cu plăcere pură. Nu conta cât de stresantă era școala sau câți de “trebuie” îmi arunca vocea aia solicitantă din capul meu, nu conta dacă “cineva” nu sunase sau dacă eram tristă – întotdeauna mă relaxam pe fotoliu uitandu-mă la filme faine si mi-am dat seama că plăcerea venea mai mult din conexiunea noastră, noi două comentând filme și încercând să ne aducem aminte unde am mai văzut actorii sau cine, ce a mai regizat sau cine a compus muzica. Woaw … o amintire cu mine mai degrabă "contented child" și cu o nevoie indeplinită, naturală de a simți plăcere fără stres și mai degrabă relaxată.

 

Wait … rewind … încep cu fotoliul cel moale și pufos, continui cu eu si mama în fotoliu, bucurându-ne de filme și întrecându-ne într-o formă de cinetrivia … happy … astăzi am avut o revelație … am fost (și) un copil fericit doar că nu-mi aminteam încă.

ARTCC – nou grup de formare

Poza

 

Pe 24 si 25 Octombrie 2015 Asociatia Romana de Terapie Comportamentala si Cognitiva (ARTCC) organizeaza weekend de selectie pentru un nou grup de formare in terapii cognitiv-comportamentale.

Intilnirea va avea loc la sediul Education Point, care se afla pe strada Mendeleev nr. 7.

Programul celor doua zile se va desfasura intre orele 9 si 17.

Inscrierea pentru selectie presupune trimiterea pe mail a CV-ului si a unei Scrisoari de Intentie pana la data de 23 octombrie 2015 (adela_salceanu@yahoo.com).

Taxa de participare pentru selectie este 200 Ron.

 

Conditii de eligibilitate in formarea in TCC:

  • profesia: psihiatri, rezidenti in psihiatrie, psihologi clinicieni;
  • experienta: formarea organizata de ARTCC pune accentul pe clinica, astfel incit vor fi preferati aplicantii care au experienta clinica;
  • accesul la clienti: ARTCC nu poate asigura accesul la clinica, astfel incit sint preferati aplicantii care lucreaza sau au acces la pacienti/clienti pentru psihoterapie.


Agenda weekendului de selectie

Sâmbătă

09:00 – 10.30 – prezentarea trainerilor şi participanţilor

11:00 – 12.30 – evaluarea motivaţiei pentru formare în psihoterapie. Evaluarea aşteptărilor despre TCC

13.00 – 14.30 – detalii practice despre programa de curs şi despre principiile formării în psihoterapie

15:00 – 16.30 – competenţele generice ale psihoterapeutului. Trecerea în revistă a categoriilor/criteriilor de evaluare ale competenţelor generice.


Duminică

09:00 – 10.30 – simulare – interviu terapeutic

11:00 – 12.30 – simulare – interviu terapeutic

13.00 – 14.30 – simulare – interviu terapeutic

15:00 – 16.30 – concluzii si feedback final

 
Asteptam confirmarile dvs. de participare sau aplicatia completa.

Persoana de contact: 
Adela Salceanu
adela_salceanu@yahoo.com
mobil: 0722342979


Va uram succes!

Despre „aici si acum” cu Gaspar Gyorgy

_MG_6945

 

Joi 5 Martie 2015

Gaspar Gyorgy va fi pe lista celor ce ne vor impartasi din experienta mindfulness

la conferinta organizata de Editura Herald.

 

Spune-mi despre tine: cine esti, cu ce te ocupi, unde locuiesti si in ce proiecte esti momentan implicat?

Sunt un om cu o aplecare mare spre relatiile interumane, de fire sunt destul de retras si linistit, insa extrem de curios si implicat daca gasesc ceva ce sa ma motiveze. De aproximativ noua ani am onoarea si sansa de a lucra cu oamenii, si mai ales cu „acel ceva” care se formeaza intre ei – cu acele legaturi mai mult sau mai putin vizibile, despre care stim ca pentru cei mai multi dintre noi inseamna „totul”, adica sunt un vindecator de relatii.

Locuiesc in Bucuresti, merg adesea la Satu Mare, Cluj-Napoca si Budapesta, orase in care traiesc o mare parte din oamenii pe care-i iubesc si care reprezinta familia mea. Majoritatea proiectelor mele sunt focusate pe valoarea mea profesionala, care precum un compas, imi ghideaza directia – reducerea suferintei umane si cultivarea relatiilor sanatoase intre oameni. Astfel sunt implicat in activitati de terapie relationala (conectarea la Sine si la celalalt), in campanii de psihoeducatie, programe de formare si pregatire a viitorilor terapeuti si imi place sa creez legaturi intre Romania si alte state din lumea care au ceva de spun in domeniul „sanatatii interpersonale”.

Daca ai avea la dispozitie doar cateva cuvinte ca sa descrii mindfulness-ul, ce ai spune?

Este esenta cultivarii relatiilor de iubire.

Ma fascineaza cand aud cum alti oameni se dedica practicii meditatiei si mindfulness-ului. Tu cum te-ai apucat de ele?

In 2011 am avut sansa de a-l intalni pe renumitul Jon Kabat-Zinn la un congres de terapii cognitiv-comportamentale in Istanbul, recunosc ca pana atunci nu stiam prea multe despre mindfulness si judecata critica ma oprea in a-mi exersa curiozitatea in aceea directie. Pentru cognitivistul din mine subiectul parea mult prea „light”, nu-i intelegeam implicatii clinice. Insa la acele intruniri am auzit foarte des cat de importanta este „constientizarea momentului prezent” – asta spuneau Kabat-Zinn, Leahy, Dattilio, Borkovec, Hayes, Gilbert, nume sonore pentru orice cunoscator de literatura moderna din al treilea val de terapii cognitive si comportamentale. Avand aceste modele, in care aveam mare incredere, curiozitatea mea a capatat permisiunea de a cerceta subiectul. Imi amintesc ca multe dintre cartile pe care le-am cumparat atunci erau centrate pe acceptare, angajament, compasiune si conectarea la „acum si aici”. Dupa cateva discutii cu Domnica Petrovai, care era si ea prezenta la congres, curajul a crescut si mai mult, simteam cum iese la suprafata incetul cu incetul atractia mea fata de traditia budista. Iar tot ceea ce a urmat dupa a avut un parcurs firesc si natural, o atentie mai mare la tot ceea ce fac, o frustrare perpetua pentru ca mintea nu-mi dadea pace cand voiam sa meditez, ridicari repetate din meditatie si accese de furie, pana cand am acceptat toate aceste stari si am ajuns sa intalnesc o parte din mine care-mi era straina si care reflecta ceva despre care stiam ca exista, dar aveam nevoie si de o oarecare certitudine – omul de stiinta din mine avea nevoie si de o astfel de confirmare pentru a ma lasa purtat de starea de prezenta constienta cat mai departe.

De ce au devenit meditatia/mindfulness-ul important/a pentru tine? In ce fel ti-a schimbat experienta asta viata?

Mindfulness-ul a fost mereu, acolo, undeva in universul meu interior, doar ca mintea mea nu detinea aceasta informatie, acum pot intelege de ce . Mi-a imbunatatit viata atat in plan profesional cat si in plan personal, ca om am descoperit cat de vulnerabil sunt si cat de multa ma „flagelam” pentru ca nu era perfect, iar ca terapeut am invatat sa raman prezent alaturi de celalat: sa fiu curios, deschis si receptiv – pentru a-l intelege cat mai bine.

Roxana, sunt convins ca stii si tu acel moment in care esti dupa mai multe sedinte de terapie si mintea incepe sa se intrebe „ce fac cei de acasa?”, „cum va fi piesa de teatru de la ora 7?” si te lasi furat de viata personala, ceea ce clientul simte si observa imediat. Pana sa imi cultiv starea de mindfulness imi era greu sa ma reconectez la client, deoarece imediat dupa ce observam calatoriile mintii mele urma critica aferenta „omul iti plateste ca tu sa fii cu gandurile in alta parte?!”, „ce terapeutu’ lu’ peste mai esti si tu” – iti imaginezi cum crestea conflictul in mine si terapia clientului era deja compromisa. Apoi a venit acceptarea gandurilor si a limitelor mele, si intentia de a reveni din nou si din nou la prezent, fara critica, fara agresivitate, fara sabotare – mai am momente in care mintea imi fuge de la terapie, dar ca un pastor bland imi readuc „oaia ratacita” (atentia) la ceea ce conteaza cu adevarat „momentul prezent”.

Practica aceasta ti-a sporit capacitatea de a simti compasiune? Cum s-a intamplat lucrul acesta? Ce ai observat?

Practica starii de prezenta constienta iti sporeste capacitatea de a simti mai intens toata gama de emotii, atat pe cele cu valenta pozitiva, cat si pe cele de care suntem tentati sa fugim. Din fericire toate emotiile ne comunica ceva si important este cum le decodificam mesajul, adesea avem impresia ca emotia de frica de exemplu (cea mai cunoscuta emotie pentru mine) imi oglindeste cu exactitate un pericol exterior, dar mindfulness-ul m-a ajutat sa inteleg ca e vorba despre ceva din interior, intelegand lucrurile astfel am reusit sa renunt, uneori, la comportamentele de aparare, la evitare si retragere. Tot aceasta atitudine m-a sustinut si in a-mi exersa compasiunea fata de cei care sufera si care erau gata sa ma atace ca forma de auto-aparare a lor. Desigur nu am devenit imun la agresivitate, am reusit doar sa ies de pe pilotul automat si sa am raspunsuri mai bine gandite si ne-automate. Nu-mi iese de fiecare data insa ma straduiesc sa-mi cultiv aceasta capacitate.

Ar fi corecta afirmatia ca mindfulness-ul inseamna la fel de mult compasiune pentru altii cat inseamna compasiune pentru sine?

Zambesc citind aceasta intrebare, deoarece compasiunea fata de ceilalti si auto-compasiunea sunt provocari mari pentru omul secolului XXI – adesea fugim de compasiunea „mancand pamantul”, fie pentru ca ne este teama ca vom pierde controlul, fie pentru ca suntem mult prea raniti sufleteste.

Cred ca starea de mindfulness este ceva extrem de personal, ceva ce greu suporta comparatie interumana, de aceea si partea de compasiune devine un proces subiectiv. Important este sa ne raportam din nou si din nou la propria persoana, pentru a observa schimbarile in ceea ce priveste compasiunea.

Pe de alta parte cercetarile din domeniul psihologiei budiste, ne arata ca ceea ce practicam devine mai puternic, rezultate confirmate si de neurostiinta. Cu alte cuvinte daca avem ca intentie cultivarea starii de prezenta contienta, creierul nostru se va dezvolta mai mult in acest sens, daca ramanem la vechile tipare si le repetam acestea vor ghida existenta noastra.

Unul din lucrurile despre care mindfulness-ul ne invata este diferenta dintre durere si suferinta. Care e punctul tau de vedere in privinta asta?

Ceea ce am observat este ca viata are propriul ei ritm, in care diferite experiente si situatii ne activeaza emotional mai mult sau mai putin, este ca si atunci cand sunt in Marea Neagra si valurile acesteia vin si trec. Daca ma opun valului, de exemplu durerii, situatia mea se va complica extrem de mult, durerea transformandu-se in suferinta. Insa daca invat sa accept valul incercand sa-i fac fata, ca si cum ar fi o provocare, atunci durerea scade, iar la urmatorul val deja voi stii ca nu este obligatoriu sa ma doboare. Am citit intr-o carte despre formula suferintei umane: durere X rezistenta = suferinta / durere X acceptare = vindecare

Da-mi un exemplu de practica pe care o putem folosi pentru mindfulness in viata de zi cu zi.

Timp de cinci minute sa ne uitam la persoana draga, copil sau partener ca si cum i-am vedea pentru prima data, sa le observam gesturile, trairile, intentiile si sa ne cultivam respectul pentru ceea ce-i face diferiti de noi. Mai apoi sa pastram aceasta stare a respectului pentru cateva secunde, ca si atunci cand ai luat o gura din nectar si vrei sa-l savurezi cat mai mult inainte de a-l inghiti, si in final sa ne exprimam recunostinta pentru momentul prezent, fara a ne gandi la calitatea trecatoare a acestuia.

Iti multumesc pentru deschiderea ta si pentru ca ai impartasit cu noi Gaspar.

 

DSC_0726Gyorgy Gaspar licentiat in psihologie la Universitatea “Babes-Bolyai” Cluj-Napoca, detine formare de lunga durata in Hipnoterapia Ericksoniana, Terapia de Familie si Psihoterapia Integrativa, a finalizat diferite cursuri de specializare in intervenţii cognitiv-comportamentale. Membru al Colegiului Psihologilor din România si al Asociatiei Psihologilor din România. Presedinte si membru fondator al Asociatiei Multiculturale de Psihologie si Psihoterapie. Colaborator si expert al mai multor proiecte nationale implementate de ONG-uri precum Organizatia Salvați Copiii, Institutul Roman de Psihoterapie Integrativa, Crucea Rosie România, Liga Romana de Sanatate Mintala, Tineri pentru Tineri. Expert in diferite programe de promovare a starii de bine a copilului, adolescentului si familiei, coordonator de grupuri de psihoterapie si dezvoltare personala pentru parinti si adolescenti. Sustine cursuri de formare profesionala complementara si continua in cadrul AMPP, UNATC si este formator invitat la diferite programe de formare complementară in tară si in Ungaria.

Conferinta Mindfulness in Viata Cotidiana

mindfullness_cover_fb

Editura Herald in colaborare cu Mindfulness Institute, Asociatia Multiculturala pentru Psihologie si Psihoterapie si autoarea Daniela Andreescu va invita la prima conferinta din Romania dedicata domeniilor de aplicare a conceptului de MINDFULNESS, in data de 5 martie 2015, la Sala Tinerimea Romana (zona metrou Izvor, in proximitatea teatrului Bulandra Sala Izvor). Pe parcursul a 3 ore si jumatate, incepand cu orele 18.30, organizatorii isi propun sa expuna cat mai relevant informatii despre acest concept preluat in psihologie, managementul afacerilor, dezvoltare personala, relatiile in context profesional si de familie, practica spirituala. Evenimentul este dezvoltat cu ajutorul a trei invitati de prestigiu din domenii precum psihologie, business si dezvoltare personala:

MIHAI POPA RADU – presedintele Mindfulness Institute – Despre mindfulness in activitatea profesionala

GASPAR GYORGY – presedintele Asociatiei Multiculturale pentru Psihologie si Psihoterapie – Despre mindfulness in relatii sociale si de familie

DANIELA ANDREESCU – autoare, life coach  – Despre mindfulness in dezvoltarea personala

Cei trei invitati vor aborda acest concept intr-un mod interactiv, astfel incat publicul participant la eveniment sa poata intelege cat mai deplin aplicabilitatea si practica atitudinii mindfulness in toate ariile de activitate cotidiana. 

O alta premiera pe care o marcheaza aceasta conferinta este si proiectia documentarului The Mindfulness Movie, film ce analizeaza aparitia si cariera acestui termen, aproape de netradus. Realizatorii filmului chestioneaza prin intermediul specialistilor in psihologie si neurostiinte aplicabilitatea acestui concept folosit deja in educatie, in spitale, in managementul si administrarea business-urilor si chiar in institutiile de stat, pentru reducerea stresului si cresterea calitatii vietii. Filmul nu este distribuit in cinematografele din Romania, dar participand la aceasta conferinta aveti sansa unica de a-l vedea, cu sustinerea Mindfulness Institute (detinatorul drepturilor de difuzare in tara). 

 

Narcisism

Cand discut despre narcisism cu clientii sau cu colegii mei obisnuiesc sa dau un scurt exemplu dintr-un film ceva mai vechi: "Malice" (1993).

Personajul Dr. Jed Hill, interpretat de Alec Baldwin, este imaginea vie a unei persoane de succes cu trasaturi narcisice.

In timpul depozitiei personajul principal justifica intr-un mod foarte simplu maiestria sa profesionala trecand in revista pregatirea si succesul sau: "Ma intrebi daca sufar de un complex al lui Dumnezeu? Lasa-ma sa iti spun ceva … Eu sunt Dumnezeu".

Daniel J. Siegel in Romania, Septembrie 2014

 
In aceasta toamna ni se ofera sansa sa il ascultam "live" pe Daniel J. Siegel vorbind despre modul in care anatomia creierului este in mod direct influentata de relatia de atasament dintre parinte si copil.
 
 
De ce ne ajuta? Pentru ca ne ofera o alternativa asupra modului in care experientele de viata din primii ani ne pot modela creierul si ne poate afecta stilul de interactiune cu cei din jur. Cum vine asta? Pai … pana in momentul in care ne nastem, in cele 9 luni de viata intrauterina, creierul nostru se dezvolta zonal astfel incat la nastere mare parte a ariilor sistemului limbic sunt partial dezvoltate insa neuronii nu sunt in mare parte inca conectati intre ei si de aceea suntem practic deschisi catre experiente noi de invatare. Sinapsele se dezvolta masiv in primii nostri ani de viata. Aceste legaturi sunt modelate atat de bagajul genetic si de sansa cat si de experienta noastra de viata. Temperamentul de exemplu are mai putin o baza experientala si este determinat in mare parte de gene si de sansa. De exemplu putem sa avem o abordare sanatoasa a aspectelor de noutate sau putem sa tindem sa ne retragem la aparitia acestor situatii noi si asta este cumva setat dinainte de nastere.
Insa in ceea ce priveste modul nostru de relationare si raportare la ceilalti creierul nostru imatur este modelat in mod direct de experienta noastra de viata din primii ani – experientele noastre stimuleaza conexiunile neuronale. Pe masura ce crestem se creeaza o matrice de conexiuni si se prefigureaza ceea ce numim mai tarziu personalitate. Astfel daca am crescut inconjurati de caini si am avut experiente pozitive in ceea ce ii priveste cel mai probabil simtim incantare si placere in situatia in care cainele vecinului se indreapta catre noi insa aceeasi experienta ni se poate parea periculoasa daca in trecut am avut experiente negative legate de caini, experiente ce ne-au modelat conexiunile neuronale.
 
Si mai bine … creierul nostru poseda capacitatea de a modifica aceste circuite neuronale in urma unor experiente noi (neuroplasticitate). Oh … pai vestea buna in acest caz este ca daca practicam un lucru mai mult, intarim acea conexiune … tentant nu? Sa practicam compasiunea … sau de ce nu … fericirea!
 
Sau cum zise Hebb "Neurons that fire together wire together".
 
 
 
Mai multe despre aceasta conferinta pe site-ul pus la dispozitie de organizatori.

 

Daniel J. Siegel, este un pionier în domeniul numit neurobiologie interpersonală („The Developing Mind”, 1999), domeniu care caută modelele similare existente în diferite abordări ale cunoaşterii. Sub umbrela neurobiologiei interpersonale, doctorul Siegel include abordarea sa, denumită, pe scurt, „lentila minţii” (mindsight), care este capacitatea de-a percepe propria minte şi mintea celorlalţi şi care aplică principiile domeniului emergent al neurobiologiei interpersonale pentru a promova compasiunea, bunătatea, rezilienţa şi starea de bine în vieţile noastre personale, în relaţii şi în comunitate. 

 

 

Generatia Y

Ei sunt generatia copiilor doriti, iubiti si protejati de catre parinti. Sunt inteligenti si educati, pentru ca au avut parte de activitati extrascolare, ce le-au dezvoltat diverse aptitudini si competente, si cred ca educatia reprezinta un factor important al succesului. Fata de generatiile anterioare si de parintii lor sunt mai putin dispusi sa lucreze mult timp pentru aceeasi companie, valorizeaza munca in echipa si sunt mai deschisi si mai toleranti fata de minoritati. Sunt atasati de noile tehnologii si isi dezvolta abilitatile de comunicare atat in viata reala, cat si in mediul virtual. Si, poate cel mai important, Generatiei Y i se potriveste mai bine expresia «make a living», versus «make a life», in special dupa ce si-au vazut parintii muncind peste program; asa ca aleg sa munceasca mai putin in favoarea activitatilor care le fac placere.

Mai multe despre acest subiect pe site-ul revistei Joy: http://www.e-joy.ro/detalii-articol/stiri/fa-cunostinta-cu-generatia-y.html