In aceasta toamna ni se ofera sansa sa il ascultam "live" pe Daniel J. Siegel vorbind despre modul in care anatomia creierului este in mod direct influentata de relatia de atasament dintre parinte si copil.
De ce ne ajuta? Pentru ca ne ofera o alternativa asupra modului in care experientele de viata din primii ani ne pot modela creierul si ne poate afecta stilul de interactiune cu cei din jur. Cum vine asta? Pai … pana in momentul in care ne nastem, in cele 9 luni de viata intrauterina, creierul nostru se dezvolta zonal astfel incat la nastere mare parte a ariilor sistemului limbic sunt partial dezvoltate insa neuronii nu sunt in mare parte inca conectati intre ei si de aceea suntem practic deschisi catre experiente noi de invatare. Sinapsele se dezvolta masiv in primii nostri ani de viata. Aceste legaturi sunt modelate atat de bagajul genetic si de sansa cat si de experienta noastra de viata. Temperamentul de exemplu are mai putin o baza experientala si este determinat in mare parte de gene si de sansa. De exemplu putem sa avem o abordare sanatoasa a aspectelor de noutate sau putem sa tindem sa ne retragem la aparitia acestor situatii noi si asta este cumva setat dinainte de nastere.
Insa in ceea ce priveste modul nostru de relationare si raportare la ceilalti creierul nostru imatur este modelat in mod direct de experienta noastra de viata din primii ani – experientele noastre stimuleaza conexiunile neuronale. Pe masura ce crestem se creeaza o matrice de conexiuni si se prefigureaza ceea ce numim mai tarziu personalitate. Astfel daca am crescut inconjurati de caini si am avut experiente pozitive in ceea ce ii priveste cel mai probabil simtim incantare si placere in situatia in care cainele vecinului se indreapta catre noi insa aceeasi experienta ni se poate parea periculoasa daca in trecut am avut experiente negative legate de caini, experiente ce ne-au modelat conexiunile neuronale.
Si mai bine … creierul nostru poseda capacitatea de a modifica aceste circuite neuronale in urma unor experiente noi (neuroplasticitate). Oh … pai vestea buna in acest caz este ca daca practicam un lucru mai mult, intarim acea conexiune … tentant nu? Sa practicam compasiunea … sau de ce nu … fericirea!
Sau cum zise Hebb "Neurons that fire together wire together".
 
Mai multe despre aceasta conferinta pe site-ul pus la dispozitie de organizatori.

 

Daniel J. Siegel, este un pionier în domeniul numit neurobiologie interpersonală („The Developing Mind”, 1999), domeniu care caută modelele similare existente în diferite abordări ale cunoaşterii. Sub umbrela neurobiologiei interpersonale, doctorul Siegel include abordarea sa, denumită, pe scurt, „lentila minţii” (mindsight), care este capacitatea de-a percepe propria minte şi mintea celorlalţi şi care aplică principiile domeniului emergent al neurobiologiei interpersonale pentru a promova compasiunea, bunătatea, rezilienţa şi starea de bine în vieţile noastre personale, în relaţii şi în comunitate. 

 

 

Print Friendly, PDF & Email