Joi 5 Martie 2015 Gaspar Gyorgy va fi pe lista celor ce ne vor impartasi din experienta mindfulness la conferinta organizata de Editura Herald. 

Spune-mi despre tine: cine esti, cu ce te ocupi, unde locuiesti si in ce proiecte esti momentan implicat?

Sunt un om cu o aplecare mare spre relatiile interumane, de fire sunt destul de retras si linistit, insa extrem de curios si implicat daca gasesc ceva ce sa ma motiveze. De aproximativ noua ani am onoarea si sansa de a lucra cu oamenii, si mai ales cu „acel ceva” care se formeaza intre ei – cu acele legaturi mai mult sau mai putin vizibile, despre care stim ca pentru cei mai multi dintre noi inseamna „totul”, adica sunt un vindecator de relatii.

Locuiesc in Bucuresti, merg adesea la Satu Mare, Cluj-Napoca si Budapesta, orase in care traiesc o mare parte din oamenii pe care-i iubesc si care reprezinta familia mea. Majoritatea proiectelor mele sunt focusate pe valoarea mea profesionala, care precum un compas, imi ghideaza directia – reducerea suferintei umane si cultivarea relatiilor sanatoase intre oameni. Astfel sunt implicat in activitati de terapie relationala (conectarea la Sine si la celalalt), in campanii de psihoeducatie, programe de formare si pregatire a viitorilor terapeuti si imi place sa creez legaturi intre Romania si alte state din lumea care au ceva de spun in domeniul „sanatatii interpersonale”.

Daca ai avea la dispozitie doar cateva cuvinte ca sa descrii mindfulness-ul, ce ai spune?

Este esenta cultivarii relatiilor de iubire.

Ma fascineaza cand aud cum alti oameni se dedica practicii meditatiei si mindfulness-ului. Tu cum te-ai apucat de ele?

In 2011 am avut sansa de a-l intalni pe renumitul Jon Kabat-Zinn la un congres de terapii cognitiv-comportamentale in Istanbul, recunosc ca pana atunci nu stiam prea multe despre mindfulness si judecata critica ma oprea in a-mi exersa curiozitatea in aceea directie. Pentru cognitivistul din mine subiectul parea mult prea „light”, nu-i intelegeam implicatii clinice. Insa la acele intruniri am auzit foarte des cat de importanta este „constientizarea momentului prezent” – asta spuneau Kabat-Zinn, Leahy, Dattilio, Borkovec, Hayes, Gilbert, nume sonore pentru orice cunoscator de literatura moderna din al treilea val de terapii cognitive si comportamentale. Avand aceste modele, in care aveam mare incredere, curiozitatea mea a capatat permisiunea de a cerceta subiectul. Imi amintesc ca multe dintre cartile pe care le-am cumparat atunci erau centrate pe acceptare, angajament, compasiune si conectarea la „acum si aici”. Dupa cateva discutii cu Domnica Petrovai, care era si ea prezenta la congres, curajul a crescut si mai mult, simteam cum iese la suprafata incetul cu incetul atractia mea fata de traditia budista. Iar tot ceea ce a urmat dupa a avut un parcurs firesc si natural, o atentie mai mare la tot ceea ce fac, o frustrare perpetua pentru ca mintea nu-mi dadea pace cand voiam sa meditez, ridicari repetate din meditatie si accese de furie, pana cand am acceptat toate aceste stari si am ajuns sa intalnesc o parte din mine care-mi era straina si care reflecta ceva despre care stiam ca exista, dar aveam nevoie si de o oarecare certitudine – omul de stiinta din mine avea nevoie si de o astfel de confirmare pentru a ma lasa purtat de starea de prezenta constienta cat mai departe.

De ce au devenit meditatia/mindfulness-ul important/a pentru tine? In ce fel ti-a schimbat experienta asta viata?

Mindfulness-ul a fost mereu, acolo, undeva in universul meu interior, doar ca mintea mea nu detinea aceasta informatie, acum pot intelege de ce . Mi-a imbunatatit viata atat in plan profesional cat si in plan personal, ca om am descoperit cat de vulnerabil sunt si cat de multa ma „flagelam” pentru ca nu era perfect, iar ca terapeut am invatat sa raman prezent alaturi de celalat: sa fiu curios, deschis si receptiv – pentru a-l intelege cat mai bine.

Roxana, sunt convins ca stii si tu acel moment in care esti dupa mai multe sedinte de terapie si mintea incepe sa se intrebe „ce fac cei de acasa?”, „cum va fi piesa de teatru de la ora 7?” si te lasi furat de viata personala, ceea ce clientul simte si observa imediat. Pana sa imi cultiv starea de mindfulness imi era greu sa ma reconectez la client, deoarece imediat dupa ce observam calatoriile mintii mele urma critica aferenta „omul iti plateste ca tu sa fii cu gandurile in alta parte?!”, „ce terapeutu’ lu’ peste mai esti si tu” – iti imaginezi cum crestea conflictul in mine si terapia clientului era deja compromisa. Apoi a venit acceptarea gandurilor si a limitelor mele, si intentia de a reveni din nou si din nou la prezent, fara critica, fara agresivitate, fara sabotare – mai am momente in care mintea imi fuge de la terapie, dar ca un pastor bland imi readuc „oaia ratacita” (atentia) la ceea ce conteaza cu adevarat „momentul prezent”.

Practica aceasta ti-a sporit capacitatea de a simti compasiune? Cum s-a intamplat lucrul acesta? Ce ai observat?

Practica starii de prezenta constienta iti sporeste capacitatea de a simti mai intens toata gama de emotii, atat pe cele cu valenta pozitiva, cat si pe cele de care suntem tentati sa fugim. Din fericire toate emotiile ne comunica ceva si important este cum le decodificam mesajul, adesea avem impresia ca emotia de frica de exemplu (cea mai cunoscuta emotie pentru mine) imi oglindeste cu exactitate un pericol exterior, dar mindfulness-ul m-a ajutat sa inteleg ca e vorba despre ceva din interior, intelegand lucrurile astfel am reusit sa renunt, uneori, la comportamentele de aparare, la evitare si retragere. Tot aceasta atitudine m-a sustinut si in a-mi exersa compasiunea fata de cei care sufera si care erau gata sa ma atace ca forma de auto-aparare a lor. Desigur nu am devenit imun la agresivitate, am reusit doar sa ies de pe pilotul automat si sa am raspunsuri mai bine gandite si ne-automate. Nu-mi iese de fiecare data insa ma straduiesc sa-mi cultiv aceasta capacitate.

Ar fi corecta afirmatia ca mindfulness-ul inseamna la fel de mult compasiune pentru altii cat inseamna compasiune pentru sine?

Zambesc citind aceasta intrebare, deoarece compasiunea fata de ceilalti si auto-compasiunea sunt provocari mari pentru omul secolului XXI – adesea fugim de compasiunea „mancand pamantul”, fie pentru ca ne este teama ca vom pierde controlul, fie pentru ca suntem mult prea raniti sufleteste.

Cred ca starea de mindfulness este ceva extrem de personal, ceva ce greu suporta comparatie interumana, de aceea si partea de compasiune devine un proces subiectiv. Important este sa ne raportam din nou si din nou la propria persoana, pentru a observa schimbarile in ceea ce priveste compasiunea.

Pe de alta parte cercetarile din domeniul psihologiei budiste, ne arata ca ceea ce practicam devine mai puternic, rezultate confirmate si de neurostiinta. Cu alte cuvinte daca avem ca intentie cultivarea starii de prezenta contienta, creierul nostru se va dezvolta mai mult in acest sens, daca ramanem la vechile tipare si le repetam acestea vor ghida existenta noastra.

Unul din lucrurile despre care mindfulness-ul ne invata este diferenta dintre durere si suferinta. Care e punctul tau de vedere in privinta asta?

Ceea ce am observat este ca viata are propriul ei ritm, in care diferite experiente si situatii ne activeaza emotional mai mult sau mai putin, este ca si atunci cand sunt in Marea Neagra si valurile acesteia vin si trec. Daca ma opun valului, de exemplu durerii, situatia mea se va complica extrem de mult, durerea transformandu-se in suferinta. Insa daca invat sa accept valul incercand sa-i fac fata, ca si cum ar fi o provocare, atunci durerea scade, iar la urmatorul val deja voi stii ca nu este obligatoriu sa ma doboare. Am citit intr-o carte despre formula suferintei umane: durere X rezistenta = suferinta / durere X acceptare = vindecare

Da-mi un exemplu de practica pe care o putem folosi pentru mindfulness in viata de zi cu zi.

Timp de cinci minute sa ne uitam la persoana draga, copil sau partener ca si cum i-am vedea pentru prima data, sa le observam gesturile, trairile, intentiile si sa ne cultivam respectul pentru ceea ce-i face diferiti de noi. Mai apoi sa pastram aceasta stare a respectului pentru cateva secunde, ca si atunci cand ai luat o gura din nectar si vrei sa-l savurezi cat mai mult inainte de a-l inghiti, si in final sa ne exprimam recunostinta pentru momentul prezent, fara a ne gandi la calitatea trecatoare a acestuia.

Iti multumesc pentru deschiderea ta si pentru ca ai impartasit cu noi Gaspar.

 

DSC_0726Gyorgy Gaspar licentiat in psihologie la Universitatea “Babes-Bolyai” Cluj-Napoca, detine formare de lunga durata in Hipnoterapia Ericksoniana, Terapia de Familie si Psihoterapia Integrativa, a finalizat diferite cursuri de specializare in intervenţii cognitiv-comportamentale. Membru al Colegiului Psihologilor din România si al Asociatiei Psihologilor din România. Presedinte si membru fondator al Asociatiei Multiculturale de Psihologie si Psihoterapie. Colaborator si expert al mai multor proiecte nationale implementate de ONG-uri precum Organizatia Salvați Copiii, Institutul Roman de Psihoterapie Integrativa, Crucea Rosie România, Liga Romana de Sanatate Mintala, Tineri pentru Tineri. Expert in diferite programe de promovare a starii de bine a copilului, adolescentului si familiei, coordonator de grupuri de psihoterapie si dezvoltare personala pentru parinti si adolescenti. Sustine cursuri de formare profesionala complementara si continua in cadrul AMPP, UNATC si este formator invitat la diferite programe de formare complementară in tară si in Ungaria.

Print Friendly, PDF & Email